Complexul Bastion isi deschide portile regale pentru ca tu sa petreci un sejur de vis pe domeniul regal al Castelului Peles, intr- o atmosfera incarcata de istorie si cultura, dar cu toate accesoriile vietii moderne.

Istoria orasului Sinaia

In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, in aceste locuri salbatice nu exista nici o asezare, doar pustnicii isi aveau salas prin pesterile din munti. Boierul Mihai Cantacuzino, fugar in Transilvania, s-a ascuns in aceste paduri, fiind urmarit de oamenii domnitorului Grigore Ghica, ucigasul tatalui sau. Ulterior, ajuns mare spatar, a ridicat drept multumire un schit de calugari, pe care l-a inchinat manastirii ortodoxe Sf. Ecaterina de pe muntele Sinai din Egipt (atat schitul cat si orasul isi vor lua numele de "Sinaia"). Manastirea, ridicata in 1695 in stil brancovenesc, este pictata de marele iconar Parvu Mutu si a fost inzestrata de ctitori cu numeroase mosii, care din secolul al XIX-lea au finantat spitalele Eforiei - Fundatie filantropica.

     Nucleul asezarii Sinaia s-a format in actualul cartier Izvor, unde s-au asezat oamenii ce lucrau in slujba manastirii. In 1866, tanarul domnitor Carol, din dinastia germana de Hohenzollern-Sigmaringen, ajuns in acel an la conducerea tarii, a pornit intr-o calatorie ca sa-si cunoasca noua patrie si s-a oprit la manastire, indragind locurile. Dupa casatoria sa cu principesa Elisabeta de Wied, in 1869, Carol I a revenit in fiecare vara in munti, familia princiara fiind gazduita in incinta Manastirii Sinaia. In 1873, in urma unui schimb de mosii cu Eforia Spitalelor Civile, domnitorul primeste terenul mlastinos de pe valea paraului Peles, unde isi va ridica resedinta de vara - Castelul Peles.

Alte puncte de atractie turistica Manastirea Sinaia dateaza din secolul al XVII- lea si reprezinta identitatea istorica a orasului Sinaia fiind prima constructie pe acest teritoriu. Aici se afla Muzeul de arta medievala, deschis inca din 1895, care prezinta pe Cantacuzini si ctitoriile lor si expune obiecte de cult, vesminte preotesti, carti vechi, monede, icoane, picturi de Parvu Mutu si obiecte ce amintesc de Familia Regala. Astazi, aici se afla colectia de carte veche si icoane din judetul Prahova. Manastirea a fost un puternic centru spiritual si cultural, ce a mentinut legaturi stranse cu Transilvania. Astazi traieste aici o obste de 20 de monahi, ce au continuat traditia isihastra si se ingrijesc de comorile de arta aflate aici.

Casa Memoriala George Enescu In destinul stralucit al lui George Enescu, Sinaia si vila Luminis au o semnificatie aparte. George Enescu si - a organizat viata in asa fel incaat, in perioadele dintre concerte, sa afle ragazul de a putea scrie muzica, facandu - si un refugiu din vila sa de la Sinaia. Realizata intr - un stil autentic romanesc si integrata armonios in ambianta inspiratoare a muntilor Bucegi, vila Luminis a intrat in circuitul muzeal national adapostind numeroase piese de valoare din cristal, portelan, metal sau ceramica, cat si pianul maestrului, un Ibach facut de Lausanne, care a sustinut bogata sa activitate componistica si concertele oferite apropiatilor familiei.

De asemenea, mai pot fi vizitate urmatoarele repere turistice :
  • Casa Memoriala a lui Cezar Petrescu, aflata in Busteni
  • Poiana Stanei, soseaua spre cota 1400
  • traseele telecabinelor (Sinaia cu Busteni)
  • partiile de ski Kalinderu, Carp, Rapa Soarelui, Valea Dorului si Sorica
  • traseele turistice montane catre Sfinx, Babele, Crucea Eroilor, Pestera Ialomitei, Lacul Bolboci, Cheile Ialomitei, Cascada Urlatoarea.
© Copyright 2005 - 2010 Bastion. Toate drepturile rezervate. ®

Sinaia, Strada Aleea Pelesului, nr. 2A · 106100 · tel.: 0244.315.595 / 0788.679.579 · fax: 0244.315.595
email: office@hotelbastion.ro